iubire nocturnă

noaptea,
în loc de somn veneai tu
și cântai la coastele mele
ca la corzile unei chitare noi,
numai balade lungi, de iubire.

luna ne privea
prin geamul mereu deschis și fără perdele,
iar când mă sărutai se întorcea cu spatele
ca nu cumva să ne rușinăm de ea
și să ne pierdem sărutul.

îmi așezam capul pe pieptul tău
și mă lăsai să-ți iau inima-n mână.
tu mă sărutai pe frunte
așa cum marea sărută nisipul
constant
prin fiecare val ce și-l trimite nouă
și adormeam în liniște și-n lumina lunii
acoperiți cu o pătură de stele,
sub vraja nemuririi.

totuși,
până ce tu visai neînțelesele tale taine,
eu mă trezeam în fiecare noapte
ca să arunc un ochi prin toate colțurile lumii,
să mă asigur că suntem singuri,
că nu mai e nimeni aici și-n noaptea asta.
nimeni, în afară de noi doi.
nimeni care să poată sa ne fure nouă dragostea.

Advertisements

agonie

mă agăț de suferință
ca un bufon trist de o glumă
și-mi amintesc de tine
ca de prima fugă-n ploaie
spre capătul curcubeului.

cad
ca un ostaș trădat
a cărui nume moare pentru un altul ce o să-l uite curând
pentru totdeauna.
am căzut.
am luptat împotriva întregii lumi pentru tine,
iar tu m-ai trădat
și am pierdut.

aștept să apari
așa cum luna așteaptă în tăcere stelele
ca să uite că e singură.
iar tu pleci….
pleci ca pasărea ce-o crești în cuibul tău
după ce o înveți să zboare.
pasăre a cărei aripi i le-ai frânge
numai ca să mai rămână puțin lângă tine.
dar nu poți…
n-ai cum să rănești o pasăre liberă,
pasărea pe care o iubești.
nu poți nici să-i furi zborul
și nici s-o faci să rămână,
să te iubească.

întâlnire

n-am întâlnit în gând.
sufletul tău a plecat din temința lui
pentru a-l întâlni și mângâia pe al meu,
pentru a-i atinge și vindeca rănile.
îți plecase sufletul printre dealuri și prăpăstii,
iar al meu te aștepta la răscruce de drumuri.
acolo ni s-au întâlnit și glasurile.
te auzisem de la depărtare cum mă strigi.
am reușit chiar să te văd
deși, în fața ta, eu rămân un orb.
te priveam ca și atunci…
te priveam numai cu sufletul
și te simțeam același,
iar printr-un cuvânt de iubire
am știut să te țin din nou în brațe.

kostabi-mark-1960-usa-divided-soul-2851530

chemare

când scriu mă prinzi din nou de mână.
îmi reapari în gând
în inimă
în vers
și mă-ndrăgostesc iar.
când scriu tu cobori pe raze de lumină,
te strecori în camera minții mele
și nu știu cum să te fac să vrei să pleci mai repede…
îți irosești lumina
și înghiți întunericul meu.
de asta, eu trebuie să-ți dau drumul la mână…
să te-alung atunci când încep să șterg ce-am scris,
și să plâng cu lacrimi ce nu le-aș plânge.

camera mi se întunecă din nou,
semn că tu pleci
și-atunci mă tem.
mă tem că te-am șters de tot,
mă tem că te-am pierdut și nu te mai întorci.
dar rescriu totul.
mă asigur că nimeni nu știe ce fac și-apoi te chem.
te chem să vii așa… ca prima dată,
fără să știu cine ești
fară să știu că te voi iubi.
te chem ca să nu mă uiți.
te chem ca să pot scrie.
te chem ca să rămâi…
și tu nu mă auzi…
tu nu mă poți auzi de acolo.

sacrificiu

dacă tu ai fi fost al meu și eu a ta,
cu siguranță,
aș fi iubit mai mult decât tine.
m-aș fi luptat cu lumea toată dacă tu asta ai fi vrut
așa cum grecii au luptat pentru Elena și au cucerit Troia.
aș fi renunțat la orice dacă așa mi-ai fi spus
așa cum Luceafărul a fost pregătit să renunțe la nemurire.
te-aș fi căutat peste tot dacă te-aș fi pierdut
chiar și pentru o clipă
așa cum Orfeu pleacă în infern pentru Euridicie.
nu m-aș fi îndoit de tine niciodată
și nu te-aș fi pierdut din dorința mea de a-ți întelege dragostea
așa cum Psyche l-a pierdut pe Eros.
în brațele mele te-aș fi ferit de orice rău
așa cum Rhea l-a protejat pe Zeus de tatăl său, crudul Cronos.
te-aș fi iubit prea mult, iar iubirea aceea m-ar fi epuizat mai târziu.
m-ar fi transformat
pe mine într-o păgână
iar pe tine într-un idol.
te-aș fi idolatrizat
te-aș fi iubit de un milion de ori mai mult
decât Pygmalion a iubit-o pe Galateea.
te-aș fi iubit cu o dragoste pe care inima ta n-ar fi putut să o cuprindă
așa cum Echo l-a iubit pe Narcis și și-a pierdut graiul.
aș fi murit,
metaforic vorbind,
pentru iubire.
aș fi murit onorabil numai dacă dragostea ar fi fost reciprocă.
altfel, totul ar fi fost o greșeală,
o pierdere,
o sinucidere curată.

vampire_3

 

poezie pentru

poezie pentru verbul a iubi care nu există la trecut.
pentru depărtarea dintre noi care încă mai vorbește.
pentru absența care distruge sentimentele omului.
pentru amintirea ta uitată în inima mea.
pentru acea parte din mine pe care ai luat-o cu tine.
pentru cei care au iubit singuri cât pentru doi oameni.
pentru iubirea care s-a terminat din prea multă iubire.

numai poezie…
pentru că toți m-au înțeles, iar tu nu.
pentru că toți au rămas, mai puțin tu.
pentru că pe toți i-am urât, iar pe tine nu.
pentru că toți s-au întors, mai puțin tu.

cu o treaptă mai sus de cer

eram cu o treaptă mai sus de cer.
priveam cum Cronos roade tot acolo jos
și auzeam ambrozia curgând pentru mine.
când
un gând frapant îmi amintește că mi-am îngropat inima
tocmai în lumea sordidă din care abia scăpasem.

o clipă am regretat că nu o am cu mine,
că am abandonat-o în pământurile reci,
deși
nu am iubit-o niciodată
așa cum un om ar fi trebuit să-și iubească inima.
dar acum, eu nu mai eram un om.
mă găseam dezbrăcată de haine și de trup,
doar o falie albă prin care puteam să văd
și prin care și degete de Midas să se fi plimbat,
că n-aș mai fi simțit nimic.

eram cu o treaptă mai sus de cer,
n-aveam inima la mine
și începuse să nu-mi mai pese de oameni.
-aferim! am strigat
căci mă eliberasem.

conflict

uite,
îți dau ție inima mea…
oricum,
de mult am impresia
că vrea să se scape de mine.

inima asta a mea… nu mă vrea.
te vrea numai pe tine
și de când nu pot să te am,
încontinuu îmi spune că are nevoie de cineva
pentru care să bată.

eu n-o pot iubi…
pentru că nici ea nu mă iubește.
cum s-o pot iubi,
când ultima dată s-a îndrăgostit de o alta,
de o inimă ce nu o iubește?
(…)
de a ta…

8287595555db2117eb99464189960fbe

dacă ai veni

dacă ai veni, ușa ți-aș deschide-o,
aș lăsa perdelele trase
și patul nefăcut,
să ne acoperim amândoi cu sărutările noastre.
dacă ai veni, ți-aș citi poezii pe buze
și ți-aș scrie altele pe piele.
dacă ai veni, te-aș desena pe inimă
și ți-aș strânge mâna cu secretele mele.
dacă ai veni, aș vrea să-mi miroasă-n casă numai a tine,
să mă-mbrac cu parfumul tău când n-am ce lua pe mine.
dacă ai veni, ți-aș spune clar să mai rămâi
și m-aș ruga mereu în sine
că de fiecare dată când o să pleci,
poate o să mă iei cu tine.
dacă ai veni, ți-aș lua sufletul în brațe
și l-aș pune, blând, în mine.
numai dacă ai veni….
dar tu nu vii
și toate trec și-mi pari departe.
tu nu îmi mai ești
nici nu mi-ai fost
numai un vis în singurătate.

metamorfoză

numai când scriu
îmi părăsesc corpul
și mă nasc la nesfârșit.
iar dintr-un suflet luat din neant
și prins în carne,
mă transform în mai mult.
îmi forțez viața
și devin lumină
a cărei margini nici eu n-o pot pătrunde.
lumină a cărei taină e prea greu de pătruns
pentru cineva
cu hotare ale existenței atât de înguste
precum sunt cele ale omului.

7f6f36a31ecf701f041e7e1ebe9566fc