cuvinte vii

cuvintele sunt oameni.
au mâini cu care se prind de stiloul meu
și dansează toate, într-o idee.
au picioare cu care aleargă prin mintea mea
și au chiar și ochi
cu care mă critică atunci când nu le așez lângă cine trebuie-
nu toate cuvintele se acceptă între ele-
și-am mai auzit că au și gură
și mă strigă în cele mai neașteptate momente să le scriu,
să nu le pierd pe undeva, printr-un colț de gând.
cuvintele sunt oameni.
pot chiar să simtă.
spre exemplu, un cuvânt m-a iubit atât de mult
că n-a vrut să mai plece din mintea mea.
un altul, m-a urât atât de tare
că nu mi-l mai pot aminti.
cuvintele sunt oameni pe care-i urăsc,
pe care-i iubesc,
pe-al căror sens nu-l pot înțelege întotdeauna.
cuvântul meu preferat ești tu,
iar alături de tine am scris cel mai lung poem.

30265bc5558b88753e28007fdba5a220

Imagine: Two Figures, Pablo Picasso

Advertisements

renașterea sinelui

când rațiunea lor nu mi-a înțeles dragostea
am uitat cum să iubesc
și n-am mai putut iubi decât cum iubeau și ei.
când mi-ocărau toți drumul ales
am uitat cum să merg
și m-am mai târât doar prin lumea lor.
când ei mi-au încătușat și închis visul
în temnița îngustă a minții lor
mi-am pierdut Vederea
și n-am mai putut să văd decât ce vedeau și ei.
când ei nu știau cum să audă
deși eu în tot acel timp strigam după ajutor
mi-am pierdut Graiul
și n-am mai putut vorbi decât despre ce vorbeau și ei.
când tu m-ai părăsit,
eu am murit puțin în fiecare zi.
când ei nu știau cum să asculte,
eu am scris prima mea poezie
și-atunci am reușit să mă născ din nou.

ca33c7c661259434bd25813a749890c9

Imagine: The face of genius, 1926 – Rene Magritte.

 

darul

tu știi că nu am nimic…
doar niște poezii scrise pe pagini îndoite
din niște caiete rupte
pătate de stropi de vin și de cerneală,
udate de ploi
și lacrimi,
lăsate în soare
și-n dureri,
bătute de vânt
și de pumnii mei atunci când cuvintele nu voiau să se lege.

ce săracă îți par, desigur,
doar cu ale mele poezii.
poate le-ai prețui mai mult
dacă ai ști că toate sunt despre tine.
poate ai arunca o privire peste ele
și nu peste învelișul ăsta urâțit de tristeți,
ce-mi acoperă sufletul.
să știi că sufletul meu acolo e:
în ce am scris
când te-am întâlnit
când am râs
când am plâns
când te-am iubit
când te-am pierdut
și când nu știam dacă să mai scriu în continuare
pentru că dintre toți numai tu nu le citeai.

acesta e darul meu de rămas bun
și prefer să-ți spun adio prin fiecare poezie
apoi să scriu din nou
ca și cum te mai chem o dată lângă mine
și încă o dată…
și încă o dată…
până voi uita cum să scriu.
până nu voi mai cunoaște literele
sau până nu te voi mai cunoaște pe tine
și deci, te voi uita.

2661e08b27230f3a7ee8e42573fa5f4a

Imagine: The Passion of Creation, Leonid Osipovich Pasternak.

amintiri cu tine

tu cel care n-ai nici nume, nici prenume
tu m-ai uitat ușor…
așa cum uiți cuvântul
al cărui sens nu te obosești să-l înțelegi.
m-ai uitat așa cum uitam eu de mine
și de tot ce mai exista pe pământ
când eram cu tine.
tu, cel de dincolo de lume și de timp
tu m-ai uitat prea repede…
că nu am reușit să te zidesc din bucăți din mine,
și să te arăt lumii.
iar eu…
eu îmi amintesc de tine ca de prima dorință pusă.
ca de prima pasăre prinsă, dar pe care am lăsat-o să zboare.
ca de primul cântec care m-a făcut să plâng.
ca de primul om ce m-a părăsit pentru totdeauna.

Memory Rene Magritte

Imagine: Memory– Rene Magritte.

iubire nocturnă

noaptea,
în loc de somn veneai tu
și cântai la coastele mele
ca la corzile unei chitare noi,
numai balade lungi, de iubire.

luna ne privea
prin geamul mereu deschis și fără perdele,
iar când mă sărutai se întorcea cu spatele
ca nu cumva să ne rușinăm de ea
și să ne pierdem sărutul.

îmi așezam capul pe pieptul tău
și mă lăsai să-ți iau inima-n mână.
tu mă sărutai pe frunte
așa cum marea sărută nisipul
constant
prin fiecare val ce și-l trimite nouă
și adormeam în liniște și-n lumina lunii
acoperiți cu o pătură de stele,
sub vraja nemuririi.

totuși,
până ce tu visai neînțelesele tale taine,
eu mă trezeam în fiecare noapte
ca să arunc un ochi prin toate colțurile lumii,
să mă asigur că suntem singuri,
că nu mai e nimeni aici și-n noaptea asta.
nimeni, în afară de noi doi.
nimeni care să poată sa ne fure nouă dragostea.

 

44f02a2d8cc3c69de2e4aed90eaa665b--pale-moon-kiss-art

Imagine: Full moon– Edvard Munch

agonie

mă agăț de suferință
ca un bufon trist de o glumă
și-mi amintesc de tine
ca de prima fugă-n ploaie
spre capătul curcubeului.

cad
ca un ostaș trădat
a cărui nume moare pentru un altul ce o să-l uite curând
pentru totdeauna.
am căzut.
am luptat împotriva întregii lumi pentru tine,
iar tu m-ai trădat
și am pierdut.

aștept să apari
așa cum luna așteaptă în tăcere stelele
ca să uite că e singură.
iar tu pleci….
pleci ca pasărea ce-o crești în cuibul tău
după ce o înveți să zboare.
pasăre a cărei aripi i le-ai frânge
numai ca să mai rămână puțin lângă tine.
dar nu poți…
n-ai cum să rănești o pasăre liberă,
pasărea pe care o iubești.
nu poți nici să-i furi zborul
și nici s-o faci să rămână,
să te iubească.

300px-Van_Gogh_-_Trauernder_alter_Mann

Imagine: Sorrowing old man- Van Gogh

întâlnire

n-am întâlnit în gând.
sufletul tău a plecat din temința lui
pentru a-l întâlni și mângâia pe al meu,
pentru a-i atinge și vindeca rănile.
îți plecase sufletul printre dealuri și prăpăstii,
iar al meu te aștepta la răscruce de drumuri.
acolo ni s-au întâlnit și glasurile.
te auzisem de la depărtare cum mă strigi.
am reușit chiar să te văd
deși, în fața ta, eu rămân un orb.
te priveam ca și atunci…
te priveam numai cu sufletul
și te simțeam același,
iar printr-un cuvânt de iubire
am știut să te țin din nou în brațe.

d58932eb025dd19e8b0a86dbc7df5ecd

Imagine: Heart hug

chemare

când scriu mă prinzi din nou de mână.
îmi reapari în gând
în inimă
în vers
și mă-ndrăgostesc iar.
când scriu tu cobori pe raze de lumină,
te strecori în camera minții mele
și nu știu cum să te fac să vrei să pleci mai repede…
îți irosești lumina
și înghiți întunericul meu.
de asta, eu trebuie să-ți dau drumul la mână…
să te-alung atunci când încep să șterg ce-am scris,
și să plâng cu lacrimi ce nu le-aș plânge.

camera mi se întunecă din nou,
semn că tu pleci
și-atunci mă tem.
mă tem că te-am șters de tot,
mă tem că te-am pierdut și nu te mai întorci.
dar rescriu totul.
mă asigur că nimeni nu știe ce fac și-apoi te chem.
te chem să vii așa… ca prima dată,
fără să știu cine ești
fară să știu că te voi iubi.
te chem ca să nu mă uiți.
te chem ca să pot scrie.
te chem ca să rămâi…
și tu nu mă auzi…
tu nu mă poți auzi de acolo.

sacrificiu

dacă tu ai fi fost al meu și eu a ta,
cu siguranță,
aș fi iubit mai mult decât tine.
m-aș fi luptat cu lumea toată dacă tu asta ai fi vrut
așa cum grecii au luptat pentru Elena și au cucerit Troia.
aș fi renunțat la orice dacă așa mi-ai fi spus
așa cum Luceafărul a fost pregătit să renunțe la nemurire.
te-aș fi căutat peste tot dacă te-aș fi pierdut
chiar și pentru o clipă
așa cum Orfeu pleacă în infern pentru Euridicie.
nu m-aș fi îndoit de tine niciodată
și nu te-aș fi pierdut din dorința mea de a-ți întelege dragostea
așa cum Psyche l-a pierdut pe Eros.
în brațele mele te-aș fi ferit de orice rău
așa cum Rhea l-a protejat pe Zeus de tatăl său, crudul Cronos.
te-aș fi iubit prea mult, iar iubirea aceea m-ar fi epuizat mai târziu.
m-ar fi transformat
pe mine într-o păgână
iar pe tine într-un idol.
te-aș fi idolatrizat
te-aș fi iubit de un milion de ori mai mult
decât Pygmalion a iubit-o pe Galateea.
te-aș fi iubit cu o dragoste pe care inima ta n-ar fi putut să o cuprindă
așa cum Echo l-a iubit pe Narcis și și-a pierdut graiul.
aș fi murit,
metaforic vorbind,
pentru iubire.
aș fi murit onorabil numai dacă dragostea ar fi fost reciprocă.
altfel, totul ar fi fost o greșeală,
o pierdere,
o sinucidere curată.

vampire_3

Imagine: Vampire- Edvard Munch

poezie pentru

poezie pentru verbul a iubi care nu există la trecut.
pentru depărtarea dintre noi care încă mai vorbește.
pentru absența care distruge sentimentele omului.
pentru amintirea ta uitată în inima mea.
pentru acea parte din mine pe care ai luat-o cu tine.
pentru cei care au iubit singuri cât pentru doi oameni.
pentru iubirea care s-a terminat din prea multă iubire.

numai poezie…
pentru că toți m-au înțeles, iar tu nu.
pentru că toți au rămas, mai puțin tu.
pentru că pe toți i-am urât, iar pe tine nu.
pentru că toți s-au întors, mai puțin tu.