să arunce primul piatra

pe raftul de sus, unde țin cheile, mi-am pus creierul
în două sertare mai mari, plămânii. să le pot deschide când vreau.
pe unul din partea dreaptă l-am golit de toate sticlele și mi-am așezat ficatul.
din două sertare mai mici am scos pietrele prețioase și mi-am pus rinichii.
în cel pentru tacâmuri am așezat stomacul
venele mi le-am răsfirat peste tot pe unde mai era loc
la fel am făcut cu ce mi-a mai rămas.
mai aveam un singur sertar. stânga sus. îngust și gol.
acolo am pus o piatră și l-am închis pentru totdeauna.

tu n-ai știut și-ai tras să îl deschizi
n-ai auzit de sisif?
mi-ai provocat doar răni, răni de piatră.
aș vrea să o arunc acum și nu mai pot
să arunce primul piatra…
cine-ar vrea ceva ce poate fi perforat de o picătură de apă?

66735212_2370908832976745_1959819102155440128_n
Detail from Illumined Pleasures, Salvador Dalí. 

unu

totul se calculează cu 1
un om adunat cu celălalt dă alt om
un om scăzut din celălalt om dă nimic
pare a fi întotdeauna cel mai simplu
dar suferă cel scăzut
în schimb, e foarte greu să împarți un om cu altul
nu știi dacă suferă cel care împarte sau cel care este împărțit.

un om înmulțit cu celălalt ar trebui să dea mereu același om
dar pe noi înșine nu ne luăm în calcul niciodată.

1773368-KMJDKEZV-7
Same person, different faces by Chris Iatropoulos

în douăzeci și șapte octombrie

aș vrea să cred că eul meu a găsit o nouă viață
dincolo de pereții groși ai timpului pe care dăm mereu vina
care ne strâng în pumnii lor de beton
ca pe-un gândac amorțit de neputință
și de care ne folosim atunci când vrem să ne lovim fruntea:
alt perete care ne desparte de embrionul
din care ne-am născut realitatea.

aș vrea să cred că nu voi muri niciodată
pentru că nu am trăit niciodată.

aș vrea să cred că ce a fost și ce va fi nu e același lucru,
că nu ne învârtim în cerc la noi în suflet.

aș vrea să cred că mă pot deșuruba din existență
ca să mă strecor prin gaura din perete
exact când aceștia s-au strâns tot mai mult spre mine.
știi și tu de vechea poveste în care
omul modern nu poate fi lipsit de ideea libertății.

33c5cbdde2cd9e1082bfd57285f08e98

fiica risipitoare

pe la început,
viața m-a îmbrăcat în haine de copil
visător, curios, energic
erau puțin cam mari pentru mine, dar a zis:
să îți fie bune și-n adolescență.
am crescut
copilăria mi-a devenit o haină ale cărei mâneci îmi ajung până la cot.
a trebuit să mă schimb, dar nu știam ce să port
credeam că viața mi-a greșit mărimea.
pentru ea eram acum o fiică risipitoare
hainele nu mi se mai potriveau
unele erau prea strâmte
altele prea largi
pe-ale altuia nu voiam să le port,
iar eu nu găseam nimic în care să mă simt bine.
nu puteam rămâne goală de bună voie
printre atâția oameni îmbrăcați forțat.
așa am început să-mi croiesc îmbrăcămintea de una singură
într-un atelier improviat, din hârtie și cerneală.
port acum ceva ce simt că voi schimba curând
bluza de pe mine s-a ales cu prea multe găuri și cusături în partea stângă.
buzunarele pantalonilor au devenit prea mici pentru ce vreau să car în ele și-n mâinile mele,
iar pantofii trebuie să-i schimbi cu alții, care n-or să mă întoarcă din drum atunci când plec.

62002683_2481395385225124_7311968112457285632_n
The prodigal son- Giorgio de Chirico

ortografie aplicată

aș punte un punct morții
și o virgulă vieții.
timpul l-aș închide între două paranteze drepte.

eu un cuvânt viu
tu alt cuvânt viu
între noi doi o cratimă.

pentru fericire am un semn de întrebare
singurătății îi pun puncte de suspensie boldate,
în timp ce dragostea o așez între două ghilimele.
de aici, blancul nesfârșit

07cbeb8202d321f7498b7c33c3953df0
Steel sculpture by Ros Newman

moartea conștiințelor

în mine există un om care încă te iubește
dar celălalt om din mine
căci nu poți fi nebun de unul singur
continuă să-l convingă pe primul să nu te mai iubească.
și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
orgolii și tăceri destule
omul care te-a iubit cu omul care te iubește.

dragostea nu învinge întotdeauna
dar ne învinge
își strigau între ei într-o altă criză de conștiință
și am simțit adânc
cum sângele omului care te iubea
nu îmi mai curgea prin vene.

în mine există doar omul care nu te iubește
ascultă-l cum plânge după cel care te-a iubit.
ce rost are să fiu, dacă nu ne putem fi?
și am simțit chiar mai adânc decât prima dată
cum prin venele mele nu mai curge nimic.

în mine nu mai există acum nimeni.

7dd329ff1c73363366146ff94927c051 (1)360522085..jpg
Emptiness by Albert Gyorgy

 

cataclism

atârnam cu-n picior dincolo de viață
și cu celălalt dincolo de moarte
mă izbea gândul că a fi înseamnă totul
și că a avea nu mai are importanță.
în mâna stângă țineam luna
din mâna dreaptă îmi aluneca soarele.
timpul era atât de rănit
că minutele s-au transformat în stropi de sânge.
în fața mea se descompuneau cuvintele lumii
și se scria alfabetul tăcerii din tot ce nu am spus la timp niciodată.
ideile au devenit pietre ilizibile de mormânt
sub care dorm veșnic oamenii.
era timpul să abdic din existență;
ghearele sfârșitului se plimbau insolent pe pielea mea de lut.

bosch
Detail of Ascent of the Blessed by Hieronymus Bosch