porunci

am să poruncesc emoțiilor mele
să simtă și ele
să simtă cum mă epuizează de fiecare dată
când scap lanțurile în care le țin strâns legate

am să poruncesc durerii mele
să se doară și pe ea
așa cum mă doare pe mine
când își face loc, neinvitată, în trupu-mi
și se încăpățânează să nu mai plece

am să poruncesc morții
să se omoare,
căci oricum pe ea n-o va jeli nimeni
și poate tu te vei întoarce înapoi

am să poruncesc până și iubirii
să se iubească
și poate așa am fi mai mulți cei care am crede în ea.

Advertisements

Tablou de toamnă 

Gândurile mi-s crengi,
Amintirile frunze.
Trupul mi-e copac,
Iar tu toamnă pentru mine.

Durerile mi-s rădăcini,
Fericirea nu-i,
Iar inima.
Un cuib gol de păsări.

Pădurea mi-e casă
Munții-paznici
Şi brazii, îndepărtați bunici
Dar în zadar pot fi toate
Căci tu…
Numai tu nu-mi eşti aici.

galvanizare 

și iată, am luat o bucată din iarba verde
ca să o ud mereu
să crească
și ea să-mi fie trupul

și iată, am rupt o crenguță dintr-un tei
una dintr-un plop
și ele-mi sunt picioarele
așa pot să pășesc însoțită
sau singură
trebuie doar să sar într-un picior…

și iată, pentru mâini m-am dus la librarie și mi-am luat două stilouri mari
cu toc aurit
ca să scriu comori pe hârtie

și iată, m-am dus în livadă să culeg mărul cel necopt
iar el să-mi fie capul
să aibă timp să devină un măr mare și zemos

și iată-mă, căutându-mi o inimă potrivită
n-ai vrea să fie… inima ta?

tu, gândul meu 

și când îmi apari tu în gând
e ca și cum ai lua soarele de pe cer
și l-ai pune-n mine
ca să-ți strălucesc în ochii tăi căprui pentru totdeauna

e ca și cum toate mările de clipe ar deveni una
și noi am înota adânc prin ea

e ca și cum timpul ce ne separă
nu e nimic altceva
decât un vârf de chibrit
dintr-o cutie neterminabilă de chibrituri
pe care-l aprindem când ne e dor unul de altul