Ultima dată când am iubit

Și-am iubit un om cândva…
Credeam bine că mă iubește înapoi.
Și i-am iubit ochii atunci când mă priveau
Credeam bine că ochii lui m-ar fi ținut minte.
Și i-am iubit buzele atunci când îmi vorbeau
Credeam bine că buzele lui mi-ar fi atins gura.
Și i-am iubit mâinile atunci când m-atingeau
Credeam bine că mâinile lui mi-ar fi încălzit trupul.

Și-am iubit un om cândva…
Și omul acela nu m-a iubit.
Nici măcar o clipă suspendată-n timp
Nici măcar când eu nu mi-aș mai fi dorit.
*
Totuși, ultima dată când nu uram oamenii
Pe unul îl iubeam prea mult
Și omul acela nu știa să iubească
Și tot iubindu-l… nici eu nu am mai știut.

1-separation-edvard-munch.jpg

Imagine: Separation, Edvard Munch.

Advertisements

nihil

astăzi
sunt un fluture fără aripi
un lac fără nuferi
un anotimp fără primăvară
un oraș fără oameni
un zeu fără mit
un eu fără de tine
un poet fără cuvinte.

solitude-michael-tmad-finney

Imagine: Solitude by Michael TMAD Finney.

Ce suntem acum

La început am fost două vorbe străine,
Care împreună au legat o frază.
Am fost două semințe purtate de vânt
A două flori asemănătoare,
Care au fost crescute în grădini diferite.
Mi-aș fi dorit să ne fi întemeiat noi grădina noastră.

Am fost două mâini care-și doreau același trup.
Am fost două păsări cu câte-o singură aripă,
Care-ar fi putut zbura numai împreună.
Am fost amândoi câte o jumătate dintr-o inimă
Poate aceiași…
Care-și doreau să formeze una întreagă.

Acum suntem două culori care nu se potrivesc.
Două guri care tac.
Două chei care nu deschid aceeași ușă.
Două ceasuri care măsoară timpuri diferite…
Doi oameni niciodată întregi.

fefc4f9cb98ad1d90aa367b07269ecd3

izbăvirea

sunt un Noe cu inimă-n loc de arcă!
strigă încrezător tânărul.
sunt un Solomon confuz
care și-a pierdut din înțelepciune.
gândise pribeag adultul.
sunt un David obosit care luptă zilnic cu al său Goliat.
îngânase pios bătrânul.

dar mai întâi de toate
am fost
și suntem toți un Adam și-o Evă,
cu toții,
naivi și păcătoși,
pedepsiți și izgoniți,
conștienți târziu de soarta lor
și care totuși….
totuși își mai caută izbăvirea.

41f6f1cc942fae014b5c0aa1875f0f32

 

 

amor vincit omnia

în mine mai există un om care încă te iubește,
dar celălalt om din mine, căci sunt doi
continuă să-l certe pe primul
ca să-l convingă să nu te mai iubească.

și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
până mi-au secat oceanele din vene
și mi-au închis cerurile din suflet.
***
amor vincit omnia! striga unul dintre ei
și atunci parcă am simțit adânc
cum omul din mine, care nu te iubea,
fusese ucis de cel care încă te mai iubește.

main-qimg-d2e1f02b99276a6011ec1b3859b7de0e-c

Imagine: Lorenzo Lotto – Caduta di Lucifero.