solitudine

sunt un fumător care fumează
numai cuvinte
rulate-n foi
în ceas de seară,
scoase dintr-un pachet rupt pe care scrie „suflet”.

sunt un orb care vede
că o lume-ntreagă nu l-a iubit
nici înțeles
și-atunci… plânge.

sunt un poet necitit,
o umbră-n soare
și-n viețile voastre,
în care nu plouă niciodată.

nimic altceva
decât un punct dintr-o infinitate
care
dorindu-și să devină o virgulă
s-a separat de toată lumea.

cabe4be50840325080216d72022e8604

Advertisements

poezia devine poet

astăzi,
poezia nu vrea să se scrie.
vrea să se șoptească la urechea ta
vrea să se cânte pe buzele mele
vrea să se citească-n ochii noștri
dar am încercat
și nu vrea să se scrie.

numai astăzi,
poezia nu mă mai ascultă.
poezia devine poet
și poetul devine poezie.

***
ce haos…

 

Pablo_Picasso_PIP003

Imagine: Portrait de Jaime Sabartes- Pablo Picasso