poezia singurătății

în fața mea,
tu n-ai fost trup
nici suflet
nici iubit.
în fața mea tu-ai fost Cuvânt.

iar acum eu, poetul,
a cărui aripi îi atârnă de pământ,
mă forțez să cred că
te-am scris
te-am plâns
și te-am trăit destul.
*
asta e poezia singurătății:
când poetul renunță la cuvântul său
și speră, în ascunsa-i disperare,
să-l mai citească cineva așa cum îl citea el.

giphy

Advertisements

poem final

între două zile
nu-i decât o noapte.
între noi doi
nu-i decât o taină ascunsă.

între două tăceri
nu-i decât un cuvânt nespus.
între două iubiri neîmpărtășite
nu-i decât o agonie.

între doi îndrăgostiți
nu-i decât o inimă.
între mine și tine…
nu mai e nimic.

ba78bf25f273cc0ba166b6baa628793f

eliberare

în ochii tăi,
eu, poetul necitit,
sufletul sihastru,
rămân pe veci închis în mine
și-n versurile-mi solitare,
de dragoste,
ale căror taină,
tu, flagelul crunt al rațiunii,
nu poți și nici nu vrei să le-nțelegi.

așa că mai bine le potrivesc cumva,
construiesc din ele două aripi de cuvinte
și-mi pun credința-n ele
ca să pot să zbor cu-ajutorul lor
dincolo de limita gândirii omenești,
acolo unde orice artist,
rămas singur,
a îndrăznit să fie liber- să creeze.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Imagine: Empty chair- Paul McMillan