aferim

eram cu o treaptă mai sus de cer.
priveam cum Cronos roade tot acolo jos
și auzeam ambrozia curgând pentru mine.
când
un gând frapant îmi amintește că mi-am îngropat inima
tocmai în lumea sordidă din care abia scăpasem.

o clipă am regretat că nu o am cu mine,
că am abandonat-o în pământurile reci,
deși
nu am iubit-o niciodată
așa cum un om ar fi trebuit să-și iubească inima.
dar acum, eu nu mai eram un om.
mă găseam dezbrăcată de haine și de trup,
doar o falie albă prin care puteam să văd
și prin care și degete de Midas să se fi plimbat,
că n-aș mai fi simțit nimic.

eram cu o treaptă mai sus de cer,
n-aveam inima la mine
și începuse să nu-mi mai pese de oameni.
-aferim! am strigat
căci mă eliberasem.

 

wanderer-above-a-sea-of-fog

Imagine: Wanderer above the sea of fog- Caspar David Friedrich

Advertisements

conflict

uite,
îți dau ție inima mea…
oricum,
de mult am impresia
că vrea să se scape de mine.

inima asta a mea… nu mă vrea.
te vrea numai pe tine
și de când nu pot să te am,
încontinuu îmi spune că are nevoie de cineva
pentru care să bată.

eu n-o pot iubi…
pentru că nici ea nu mă iubește.
cum s-o pot iubi,
când ultima dată s-a îndrăgostit de o alta,
de o inimă ce nu o iubește?
(…)
de a ta…

 

702398