trăiri gratinate

eram doi
și ne iubeam atât de mult
că până și zeii au devenit geloși pe iubirea noastră.
ne iubeam chiar până deveneam unul singur.
un suflet ce le-ar fi putut umbri lor mitul.
și prinși în propriul nostru mit
ca un fluture în coconul său
în nici măcar o clipă nu ne-am gândit
sau poate n-am crezut
că tot ce avem numai noi
o să dispară într-o zi pentru totdeauna
și-o să se-ascundă acolo unde
trupurile noastre mărunte nu vor mai ști s-ajungă.
eram doi
și ce ne mai iubeam!
și nu credeam pe-atunci,
noi,
stăpânii lumii și robi ai dragostei,
de cât curaj ai nevoie să mai privești uneori în urmă.
am fost doi.
și ne-am iubit…
și ne-am pierdut.
și ne-am plâns.
și apoi ne-am uitat.
apoi din doi… fiecare s-a făcut iar doar unul
și zeii… zeii au învins din nou.

caspar david frederich

Imagine: Sunset, Caspar David Friedrich.

Advertisements

cuvinte vii

cuvintele sunt oameni.
au mâini cu care se prind de stiloul meu
și dansează toate, într-o idee.
au picioare cu care aleargă prin mintea mea
și au chiar și ochi
cu care mă critică atunci când nu le așez lângă cine trebuie-
nu toate cuvintele se acceptă între ele-
și-am mai auzit că au și gură
și mă strigă în cele mai neașteptate momente să le scriu,
să nu le pierd pe undeva, printr-un colț de gând.
cuvintele sunt oameni.
pot chiar să simtă.
spre exemplu, un cuvânt m-a iubit atât de mult
că n-a vrut să mai plece din mintea mea.
un altul, m-a urât atât de tare
că nu mi-l mai pot aminti.
cuvintele sunt oameni pe care-i urăsc,
pe care-i iubesc,
pe-al căror sens nu o să îl pot înțelege întotdeauna.

30265bc5558b88753e28007fdba5a220

Imagine: Two Figures, Pablo Picasso

renașterea sinelui

când rațiunea lor nu mi-a înțeles dragostea
am uitat cum să iubesc
și n-am mai putut iubi decât cum iubeau și ei.
când mi-ocărau toți drumul ales
am uitat cum să merg
și m-am mai târât doar prin lumea lor.
când ei mi-au încătușat și închis visul
în temnița îngustă a minții lor
mi-am pierdut Vederea
și n-am mai putut să văd decât ce vedeau și ei.
când ei nu știau cum să audă
deși eu în tot acel timp strigam după ajutor
mi-am pierdut Graiul
și n-am mai putut vorbi decât despre ce vorbeau și ei.
când tu m-ai părăsit,
eu am murit puțin în fiecare zi.
când ei nu știau cum să asculte,
eu am scris prima mea poezie
și-atunci am reușit să mă născ din nou.

ca33c7c661259434bd25813a749890c9

Imagine: The face of genius, 1926 – Rene Magritte.