doar când un orb

perechi de pleoape îmi cad obraznic peste ochi
asemeni umbrelor ce-acoperă pământul în lună plină,
iar eu mă-ncăpățânez să nu le închid,
eu vreau să văd toată lumina lumii.
dar mâna rece a unui orb
-și așa cu un deget lipsă-
îmi acoperă forțat ochii,
mi-i zgârie și mi-i apasă,
mi-i întunecă și mi-i îmbolnăvește,
încât nu mai pot să văd nimic.
totul de parcă ar vrea să-i orbească și pe ai mei,
să-mi pună peste ei lanțuri ce mă mușcă
dacă vreau să le înlătur
și-așa de teamă,
să nu-i mai pot deschide niciodată.

dar aceea era mâna celui de-al treilea ochi al meu
cel de sus
de care eu nu știam,
pe care nu-l puteam vedea,
fiind învățată să privesc doar înainte
și care atunci, cu glasul ce-i răsună din pământ,
îmi spune
că lumina adevărată trebuie văzută cu ochii-nchiși,
că doar când ai curajul să uiți cum să vezi,
ai să poți simți într-adevăr lumina ce o cauți.
că doar când un orb nu și-ar mai dori niciodată să vadă,
lumina toată nu se mai ascunde de el.

2168232-IOPCPSWV-6

Imagine: Freedom from blindness by Bhamidipati Bharati.

Advertisements

Author: charlie's poems

"Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă."-N. Stănescu

3 thoughts on “doar când un orb”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s