întrebare

există fel de fel de cuvinte vii:
viața e un cuvânt mai scurt decât moartea
verificați.
dragostea e un cuvânt mult prea mare pentru oameni
ura de la început a fost un cuvânt mic
ca să poată încăpea în inima oricui,
iar acela care începea cu i
ide…
inspira…
iertare! da, acesta
nu se pronunță niciodată și se uită ușor.
tristețe e un cuvânt care se tot repetă
fericire e utilizat mai rar.
sunt și mor se pot folosit doar o dată.
om e un cuvânt care încă își mai caută sensul.

ce am scris?

cropped-dsc_1948.jpg

Advertisements

neunde

nu mai am mâini
am ceva care seamănă cu ele
doi clești uzați cu care pot îndoi strâmb colțurile lumii
să o pot pune și purta în buzunarul gol din dreptul inimii
ca pe o monedă norocoasă pentru când trec Dincolo.
nu mai am ochi.
am ceva care seamănă cu ei
doi nuferi crescuți pe buzele a două lacuri
pe cale să fie sorbite de gura seacă a muntelui
pe care nu l-a mai trezit de multă vreme niciun ecou.
nu mai am urechi
am ceva care seamănă cu ele
două petale de crin smulse din aripile unei păsări.
nu mai am inimă
și n-am nimic care să semene cu ea.
niciun un liman care-și așteaptă tăcut ancora
de la corabia cu care călătorim în joacă în partea de apoi a vieții
nicio arsură care să-mi amintească de cât de tare doare
să te treci prin foc pentru propriile năzuințe
și nici măcar…
nici măcar un semn care să-mi spună
că nu e bine să înnoptezi prea mult prin mintea altor oameni.
*
mă privesc
și nu-mi mai sunt.

02-inprincioeralafine

Imagine: Nicola Samorì.

tabula rasa

să uităm de distanța prea mare
dintre conștientul alterat și inconștientul crud
dintre tăcerea de miel și tăcerea de șarpe
dintre certitudine și incertitudine
și să ne amintim de diferența cea mică
dintre a fi și a nu mai fi.
să uităm de zeii străvechi
pe care i-am abandonat în templele clădite din oasele demitizării lor.
să uităm că ne-am născut,
că am fost picuri de rouă
suspendați de crengile descărnate ale copacului vieții
în care se oglindea arareori infinitul.
să uităm că am creat imperii
și că tot noi le-am distrus
printr-un cuvânt
cu care am scris arhitectura haosului.
să uităm că am atins lumea,
pășind desculți pe aer proaspăt.
că am inventat un timp incredibil de scurt
și că ne-am abandonat tăcuți în iluzia leagănului unui destin.

j-r-s-g-of-the-occult-nicola-samori-2010

Imagine: Nicola Samori.