damnarea

ne-au îmbrăcat în haine noi de carne
cu un buzunar în care ne-au ascuns bine sufletul.
ne-au cântărit și împărțit dragostea,
dar tot nu a ajuns destulă pentru fiecare.
la singurătate au greșit intenționat măsura
și unii dintre noi ne-am ales cu mai multă.
nu ne-au întrebat nimic și tot ei
ne-au ales numele, locul
ne-au stabilit timpul,
dar n-au vrut să ne spună cât am primit fiecare.
la final ne-au mai lustruit puțin
în dreptul inimii și în dreptul minții
nu știu dacă au făcut bine,
dar îmi amintesc că apoi ne-au poruncit să fim oameni.
niciodată n-am înțeles de ce nouă…
poate am fi vrut să fim păsări
opale, ametiste
un bob visător de grâu
o așchie din pomul înțelepciunii
sau un corn de cerb stăpân peste zenit.
dar nu. e nevoie și de oameni, au spus.

'Shadow Talk (Bronze resin/statuette/figurine/ornament)' by Victoria Atkinson

Sculpture: “Shadow talk“, Viktoria Atkinson.

 

Advertisements

felix culpa

ne-am vândut nemurirea pe un măr
și n-am mai găsit nicio frunză de smochin
sub care să ne ascundem înfricoșați rușinea și păcatul.
am primit în schimb o viață scurtă și o moarte lungă
e greu să știi tot timpul care e care.
am devenit oameni ce viermuiesc în turme
și care din când în când
mai simt cum mărginirea a reușit să pună bariere atât de ușor
nemărginirii.
ne-a rămas pe limbă gustul mărului râvnit odată
dar eram naivi. și pe atunci nu știam
ce gust veșnic are vina.

richter_1.jpg

Imagine: Bjorn Richter.