închistrare

nimeni. nici aici. nimic.
poate Acolo…
tot nimic. nimeni. unde e toată lumea?
te-ai uitat și-n partea cealaltă?
de două ori. nu-i nimeni.
în sus, în jos? pe la-nceput, pe la sfârșit?
nimic.
mă învârt în cerc
la mine-n suflet.

23d7531b642a13464455f5eac891bd54
The Average Bureaucrat, Salvador Dali.
Advertisements

fiica risipitoare

pe la început,
viața m-a îmbrăcat în haine de copil
visător, curios, energic
erau puțin cam mari pentru mine, dar a zis:
să îți fie bune și-n adolescență.
am crescut
copilăria mi-a devenit o haină ale cărei mâneci îmi ajung până la cot.
a trebuit să mă schimb, dar nu știam ce să port
credeam că viața mi-a greșit mărimea.
pentru ea eram acum o fiică risipitoare
hainele nu mi se mai potriveau
unele erau prea strâmte
altele prea largi
pe-ale altuia nu voiam să le port,
iar eu nu găseam nimic în care să mă simt bine.
nu puteam rămâne goală de bună voie
printre atâția oameni îmbrăcați forțat.
așa am început să-mi croiesc îmbrăcămintea de una singură
într-un atelier improviat, din hârtie și cerneală.
port acum ceva ce simt că voi schimba curând
bluza de pe mine s-a ales cu prea multe găuri și cusături în partea stângă.
buzunarele pantalonilor au devenit prea mici pentru ce vreau să car în ele și-n mâinile mele,
iar pantofii trebuie să-i schimbi cu alții, care n-or să mă întoarcă din drum atunci când plec.

62002683_2481395385225124_7311968112457285632_n
The prodigal son- Giorgio de Chirico

ortografie aplicată

aș punte un punct morții
și o virgulă vieții.
timpul l-aș închide între două paranteze drepte.

eu un cuvânt viu
tu alt cuvânt viu
între noi doi o cratimă.

pentru fericire am un semn de întrebare
singurătății îi pun puncte de suspensie boldate,
în timp ce dragostea o așez între două ghilimele.
de aici, blancul nesfârșit

07cbeb8202d321f7498b7c33c3953df0
Steel sculpture by Ros Newman

moartea conștiințelor

în mine există un om care încă te iubește
dar celălalt om din mine
căci nu poți fi nebun de unul singur
continuă să-l convingă pe primul să nu te mai iubească.
și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
orgolii și tăceri destule
omul care te-a iubit cu omul care te iubește.

dragostea nu învinge întotdeauna
dar ne învinge
își strigau între ei într-o altă criză de conștiință
și am simțit adânc
cum sângele omului care te iubea
nu îmi mai curgea prin vene.

în mine există doar omul care nu te iubește
ascultă-l cum plânge după cel care te-a iubit.
ce rost are să fiu, dacă nu ne putem fi?
și am simțit chiar mai adânc decât prima dată
cum prin venele mele nu mai curge nimic.

în mine nu mai există acum nimeni.

7dd329ff1c73363366146ff94927c051 (1)360522085..jpg
Emptiness by Albert Gyorgy

 

cataclism

atârnam cu-n picior dincolo de viață
și cu celălalt dincolo de moarte
mă izbea gândul că a fi înseamnă totul
și că a avea nu mai are importanță.
în mâna stângă țineam luna
din mâna dreaptă îmi aluneca soarele.
timpul era atât de rănit
că minutele s-au transformat în stropi de sânge.
în fața mea se descompuneau cuvintele lumii
și se scria alfabetul tăcerii din tot ce nu am spus la timp niciodată.
ideile au devenit pietre ilizibile de mormânt
sub care dorm veșnic oamenii.
era timpul să abdic din existență;
ghearele sfârșitului se plimbau insolent pe pielea mea de lut.

bosch
Detail of Ascent of the Blessed by Hieronymus Bosch

veni, vidi, amavi

bea-ți paharul de neîncredere până la fund
și rămâi peste noapte.
lasă-mă să-ți cos o bluză de brațe
în care să-ți încălzești minciunile.
fă-mă să cred în soartă
și că iubirea naște zei când stele fierbinți
cad printre atingerile reci dintre oameni.
descalță-te de promisiuni
și rămâi peste noapte.
lasă-mă să adorm cu fruntea pe gândurile tale,
pielea ți-e plină de spini.
vreau să-ți ating secretele insurmontabile
și să lupt eu războaiele ce se dau în tine
chiar dacă nu am mai ținut până acum o armă în mână.
rămâi peste noapte
îți promit că nu voi dezerta la ivirea zorilor,
iar războiul se încheie pe frontul buzelor noastre.

The-Lovers-Akseli-Gallen-Kallela-oil-painting

Imagine: The lovers, Akseli Gallen-Kallela.

 

zbor efemer

umbra e ancora care ține lucrurile pe pământ să nu zboare.

noi ne-am abandonat trupurile în iluzia întinsă a dragostei,
le-am eliberat de umbrele grele, pline de slăbiciuni
și ne-am luat stângaci zborul către marea păsărilor- cerul.
ne credeam zei cu aripi
stăpâni peste nevăzutul, neatinsul, necuprinsul gândului
și voiam să atingem scoica cea mare.
ne-a dus de nas iubirea ca pe doi copii,
iar noi nu am putut-o duce pe ea niciunde.
târziu ne-am dat seama
că nu eram decât două luturi pieritoare și amorfe
uitate sub semnul efemerului
și-atunci am început să ne erodăm în partea stângă.

ce păcat,
mi-am spus când te-am văzut cum cazi,
cei ce iubesc nu ar trebui să știe ce înseamnă moarte.

b3493b9273e239e01c4275281928d353