zbor efemer

umbra e ancora care ține lucrurile pe pământ să nu zboare.

noi ne-am abandonat trupurile în iluzia întinsă a dragostei,
le-am eliberat de umbrele grele, pline de slăbiciuni
și ne-am luat stângaci zborul către marea păsărilor- cerul.
ne credeam zei cu aripi
stăpâni peste nevăzutul, neatinsul, necuprinsul gândului
și voiam să atingem scoica cea mare.
ne-a dus de nas iubirea ca pe doi copii,
iar noi nu am putut-o duce pe ea niciunde.
târziu ne-am dat seama
că nu eram decât două luturi pieritoare și amorfe
uitate sub semnul efemerului
și-atunci am început să ne erodăm în partea stângă.

ce păcat,
mi-am spus când te-am văzut cum cazi,
cei ce iubesc nu ar trebui să știe ce înseamnă moarte.

b3493b9273e239e01c4275281928d353

Advertisements

damnarea

ne-au îmbrăcat în haine noi de carne
cu un buzunar în care ne-au ascuns bine sufletul.
ne-au cântărit și împărțit dragostea,
dar tot nu a ajuns destulă pentru fiecare.
la singurătate au greșit intenționat măsura
și unii dintre noi ne-am ales cu mai multă.
nu ne-au întrebat nimic și tot ei
ne-au ales numele, locul
ne-au stabilit timpul,
dar n-au vrut să ne spună cât am primit fiecare.
la final ne-au mai lustruit puțin
în dreptul inimii și în dreptul minții
nu știu dacă au făcut bine,
dar îmi amintesc că apoi ne-au poruncit să fim oameni.
niciodată n-am înțeles de ce nouă…
poate am fi vrut să fim păsări
opale, ametiste
un bob visător de grâu
o așchie din pomul înțelepciunii
sau un corn de cerb stăpân peste zenit.
dar nu. e nevoie și de oameni, au spus.

'Shadow Talk (Bronze resin/statuette/figurine/ornament)' by Victoria Atkinson

Sculpture: “Shadow talk“, Viktoria Atkinson.

 

felix culpa

ne-am vândut nemurirea pe un măr
și n-am mai găsit nicio frunză de smochin
sub care să ne ascundem înfricoșați rușinea și păcatul.
am primit în schimb o viață scurtă și o moarte lungă
e greu să știi tot timpul care e care.
am devenit oameni ce viermuiesc în turme
și care din când în când
mai simt cum mărginirea a reușit să pună bariere atât de ușor
nemărginirii.
ne-a rămas pe limbă gustul mărului râvnit odată
dar eram naivi. și pe atunci nu știam
ce gust veșnic are vina.

richter_1.jpg

Imagine: Bjorn Richter.

întrebare

există fel de fel de cuvinte vii:
viața e un cuvânt mai scurt decât moartea
verificați.
dragostea e un cuvânt mult prea mare pentru oameni
ura de la început a fost un cuvânt mic
ca să poată încăpea în inima oricui,
iar acela care începea cu i
ide…
inspira…
iertare! da, acesta
nu se pronunță niciodată și se uită ușor.
tristețe e un cuvânt care se tot repetă
fericire e utilizat mai rar.
sunt și mor se pot folosit doar o dată.
om e un cuvânt care încă își mai caută sensul.

ce am scris?

cropped-dsc_1948.jpg

neunde

nu mai am mâini
am ceva care seamănă cu ele
doi clești uzați cu care pot îndoi strâmb colțurile lumii
să o pot pune și purta în buzunarul gol din dreptul inimii
ca pe o monedă norocoasă pentru când trec Dincolo.
nu mai am ochi.
am ceva care seamănă cu ei
doi nuferi crescuți pe buzele a două lacuri
pe cale să fie sorbite de gura seacă a muntelui
pe care nu l-a mai trezit de multă vreme niciun ecou.
nu mai am urechi
am ceva care seamănă cu ele
două petale de crin smulse din aripile unei păsări.
nu mai am inimă
și n-am nimic care să semene cu ea.
niciun un liman care-și așteaptă tăcut ancora
de la corabia cu care călătorim în joacă în partea de apoi a vieții
nicio arsură care să-mi amintească de cât de tare doare
să te treci prin foc pentru propriile năzuințe
și nici măcar…
nici măcar un semn care să-mi spună
că nu e bine să înnoptezi prea mult prin mintea altor oameni.
*
mă privesc
și nu-mi mai sunt.

02-inprincioeralafine

Imagine: Nicola Samorì.

tabula rasa

să uităm de distanța prea mare
dintre conștientul alterat și inconștientul crud
dintre tăcerea de miel și tăcerea de șarpe
dintre certitudine și incertitudine
și să ne amintim de diferența cea mică
dintre a fi și a nu mai fi.
să uităm de zeii străvechi
pe care i-am abandonat în templele clădite din oasele demitizării lor.
să uităm că ne-am născut,
că am fost picuri de rouă
suspendați de crengile descărnate ale copacului vieții
în care se oglindea arareori infinitul.
să uităm că am creat imperii
și că tot noi le-am distrus
printr-un cuvânt
cu care am scris arhitectura haosului.
să uităm că am atins lumea,
pășind desculți pe aer proaspăt.
că am inventat un timp incredibil de scurt
și că ne-am abandonat tăcuți în iluzia leagănului unui destin.

j-r-s-g-of-the-occult-nicola-samori-2010

Imagine: Nicola Samori.

labirint gol, de carne

oamenii- labirinturi goale, de carne,
în care te pierzi ușor.
în care firul Ariadnei e o iluzie
spre ieșirea pe care o cauți
când e prea târziu pentru tine,
când monstrul deja te-a urmărit,
fără să-ți dai seama,
de la primul tău pas.
în care Tezeu nu mai învinge niciodată Minotaurul
și la care Dedal se reîntoarce,
plângându-și creația și fiul.

the-minotaur-george-frederic-watts

Imagine: George Frederic Watts, The Minotaur.