sângele voinicului

îmbrăcați-mă în versurile
și-n dorințele mele neîndeplinite,
așezați-mă în iertare,
purtați-mă veșnic în gând
și îngropați-mă la umbra unei flori
crescută-n vârful tăios al unui munte
ce n-a mai cunoscut de mult pași de oameni.

pe una dintre petale scrieți-mi jumătate din nume,
oricum nu-și va bate vreun călător capul să mi-l țină minte.
pe alta scrieți-mi cea mai bună poezie,
una lăsați-o goală…
poeziile adevărate nu s-au scris niciodată prin cuvinte.
nu vă chinuiți cumva să o udați sau să o îngrijiți,
tot ce-i pe pământ trebuie să moară
și nici nu încercați să o rupeți din rădăcinile sale,
oricum nu va mai putea trăi altundeva.

în cele din urmă,
murim cu toții
și din inima noastră,
pe măsură a cât am iubit
și a ce am iubit,
vor putea crește flori vesele sau ciulini.

Vladimir Kush 1965 - Russian painter - The Surreal Landscapes - Tutt'Art@ (1)

Imagine: Vladimir Kush, Morning blossom.

Titlu © Giu.

 

 

Advertisements

altfel de înger

tu nu ai fost născută-n rai
și nici crescută aproape de lumină,
în palmele celui în care încape ușor o nemărginire.
tu ești un altfel de înger.
ai fost născută cu greu din lacrima întâiului om
care-a plâns pentru prima dată din iubire
și-ai crescut rătăcind un veac prin întuneric
cu ochii îndreptați mereu în sus,
visând lumina.
spuneau toți că nu știi să zbori,
că nu porți aripi,
dar eu nu-i cred pe cei ce n-au văzut niciodată îngeri.
tu te-ai născut cu aripile crescute în interior
și-ai vrut să-i înveți și pe ceilalți să zboare.
așa te-ai îndrăgostit de-un om.
aripile tale au devenit aripile lui
de parcă dragostea chiar ți-ar da aripi…
știu că te-a durut când ți le-ai rupt,
dar cei ca voi sunt învățați
că iubirea cere sacrificiu.
desigur, există oameni care nu știu să zboare și nici să iubească
și el ți le-a pierdut la prima lui cădere.
se pare că oamenii rămân veșnic ancorați în teama de înălțimi.
acum
fără dragoste și fără aripi
te privesc eu,
poetul-
un fel de înger născut cu aripile frânte.
dintre toți
eu știu că tu ai zburat cândva
prin toate cele nouă ceruri,
iar acum te-ai întors, pe jos, să-ți plângi durerea.
cine știe ce înger se va naște și din lacrima ta.

IMG-20160519-WA0005

falit de inspirație

îmi caut inspirația într-un strop de rouă,
dar tot ce găsesc e lacrima fragedă și regretată
a unei nopți tinere ce s-a scurs prea repede.
o caut la rădăcina unei flori cu petale imense,
în vârful acului unui albine speriate de-un pericol iminent
și chiar și-n strigătul amenințător al unui corb flămând
când, de fapt, el e cel ce se simte amenințat de mine.
dar aici nu găsesc nimic ce nu-i murdar
ce nu înțeapă
ce n-aduce pe neașteptat fiori care ne cutremură zgomotos ființa.
nimic nou…
așa că-mi caut inspirația
acolo unde n-am putut vedea nimic, niciodată:
în bălțile murdare dintr-un drum de țară,
în rădăcinile moarte ale copacului ce nu a mai apucat să crească,
în cenușa memoriei unui om ce n-a iubit niciodată
și mai ales…
mai ales în dragostea ta pentru mine.

disperare-edvard-munch.jpg

Imagine: Edvard Munch- Despair. 

 

lacrimile au formă de litere

vreau să scriu o poezie dureroasă.
atât de dureroasă încât să plângă ea,
nu cel care o citește.
pe mine m-au văzut multe poezii
plângând pe-ascuns,
râzând de nebună în fața propriilor eșecuri,
iubind în liniște oameni zgomotoși,
dar eu n-am văzut niciodată poezia
care-a lăcrimat la final de vers,
care-a râs când nu-și găseau cuvintele locul,
care s-a-ndrăgostit de vocea care o citește.
am văzut numai poezii care te pălmuiesc,
care te prind când te-mpiedici de vreo iubire trecătoare,
care te-ascultă atunci când suferi.

dar de ce nu plânge poezia?
pe unde-i curg lacrimile și unde se ascund?
au cumva formă de litere?
poate poezia-i tocmai plânsul…
plânsul celor care și-ar fi dorit atât de mult să râdă și ei,
dar n-au știut cum și n-au avut cu cine.

screenshot_20181003-173658_chrome8147083511516346660.jpg

viața cuvântului

există cuvinte care trăiesc mai mult dacă rămân nerostite.
mai bine le ții vii la tine pe limbă
decât să le vezi cum mor atunci când le vorbești
în fața oamenilor care nu le ascultă
și nici nu le înțeleg.
dar ai grijă ca nu cumva să fii tu cel care moare
atunci când te străduiești să ții prea mult în tine cuvintele
pe care acum îți dorești să le fi rostit la timp.
toate cuvintele își au timpul….
deci mai bine fă-te mut-
fă-te poet.
scrie-le,
salvează-le de ignoranță,
eternizează-le pe hârtie
cu darul tău neînțeles de-a le da viață
și lasă-le pe ele să te vorbească pe tine
atunci când tu nu mai ești.

8726013

 

anagrama existenței

două păsări aș vrea să fim.

două păsări cu o singură aripă
ca să putem zbura numai împreună.
două păsări cu un singur glas
ca tot ce ne vorbim să fie înțeles numai de noi.
două păsări ce nu știu ce e acela dorul de primăvară,
ce nu știu cum e să pleci din stolul tău,
ce nu știu cum e să fii lăsat în urmă de perechea ta.
două păsări ce nu s-au temut vreodată de o colivie,
ce nu știu cum e să te pierzi în zborul tău spre țările calde…

aș vrea să fim iar doi pui de păsări.
se ne vedem ochii unuia celuilalt
când îi deschidem pentru prima dată.
să împărițim aceeași hrană,
aceeași dragoste și aceeași singurătate,
același curaj de-a sparge coaja oului în care am fost puși.

apoi aș vrea să fim alte două păsări,
cele de dinaintea noastră.
as vrea să fim iubirea dintre ele două.
aș vrea să fim, pe rând,
un singur pui,
apoi celălalt
și niciunul să nu știe cum să spargă coaja oului
și să se nască.
să rămânem amândoi, în acele două ouă,
doi pui nenăscuți…
și acolo să ne oprim.

a6e635c8ea58889510355de009b459a7

riscul

fericirea-i o sfoară albă,
subțire,
întinsă intenționat deasupra unui abis ce trebuie trecut.
dar încă nu s-a inventat secretul mersului pe sfoară,
zise nebunul.
de alegi să calci pe ea
fie desculț,
fie încălțat,
se va rupe oricum și nu va ține nici măcar să treci dincolo.
iar de alegi să nu o calci,
de teamă ca s-a rupt cândva,
vei sfârși la fel de nefericit
și abisul se va extinde el însuși, neoprit, până la tine.
vei scăpa doar riscându-te,
așa că du-te, riscă!
pășește neatent, dezordonat, dar cu tot sufletul…
pășește ca și când ai învăța atunci să mergi din nou
și poate…
poate reușești să ajungi cumva în capătul celălalt…
și vei înnebuni și tu.

chasm-joe-bishop