ortografie aplicată

aș punte un punct morții
și o virgulă vieții.
timpul l-aș închide între două paranteze drepte.

eu un cuvânt viu
tu alt cuvânt viu
între noi doi o cratimă.

pentru fericire am un semn de întrebare
singurătății îi pun puncte de suspensie boldate,
în timp ce dragostea o așez între două ghilimele.
de aici, blancul nesfârșit

07cbeb8202d321f7498b7c33c3953df0
Steel sculpture by Ros Newman
Advertisements

moartea conștiințelor

în mine există un om care încă te iubește
dar celălalt om din mine
căci nu poți fi nebun de unul singur
continuă să-l convingă pe primul să nu te mai iubească.
și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
orgolii și tăceri destule
omul care te-a iubit cu omul care te iubește.

dragostea nu învinge întotdeauna
dar ne învinge
își strigau între ei într-o altă criză de conștiință
și am simțit adânc
cum sângele omului care te iubea
nu îmi mai curgea prin vene.

în mine există doar omul care nu te iubește
ascultă-l cum plânge după cel care te-a iubit.
ce rost are să fiu, dacă nu ne putem fi?
și am simțit chiar mai adânc decât prima dată
cum prin venele mele nu mai curge nimic.

în mine nu mai există acum nimeni.

7dd329ff1c73363366146ff94927c051 (1)360522085..jpg
Emptiness by Albert Gyorgy

 

cataclism

atârnam cu-n picior dincolo de viață
și cu celălalt dincolo de moarte
mă izbea gândul că a fi înseamnă totul
și că a avea nu mai are importanță.
în mâna stângă țineam luna
din mâna dreaptă îmi aluneca soarele.
timpul era atât de rănit
că minutele s-au transformat în stropi de sânge.
în fața mea se descompuneau cuvintele lumii
și se scria alfabetul tăcerii din tot ce nu am spus la timp niciodată.
ideile au devenit pietre ilizibile de mormânt
sub care dorm veșnic oamenii.
era timpul să abdic din existență;
ghearele sfârșitului se plimbau insolent pe pielea mea de lut.

bosch
Detail of Ascent of the Blessed by Hieronymus Bosch

veni, vidi, amavi

bea-ți paharul de neîncredere până la fund
și rămâi peste noapte.
lasă-mă să-ți cos o bluză de brațe
în care să-ți încălzești minciunile.
fă-mă să cred în soartă
și că iubirea naște zei când stele fierbinți
cad printre atingerile reci dintre oameni.
descalță-te de promisiuni
și rămâi peste noapte.
lasă-mă să adorm cu fruntea pe gândurile tale,
pielea ți-e plină de spini.
vreau să-ți ating secretele insurmontabile
și să lupt eu războaiele ce se dau în tine
chiar dacă nu am mai ținut până acum o armă în mână.
rămâi peste noapte
îți promit că nu voi dezerta la ivirea zorilor,
iar războiul se încheie pe frontul buzelor noastre.

The-Lovers-Akseli-Gallen-Kallela-oil-painting

Imagine: The lovers, Akseli Gallen-Kallela.

 

zbor efemer

umbra e ancora care ține lucrurile pe pământ să nu zboare.

noi ne-am abandonat trupurile în iluzia întinsă a dragostei,
le-am eliberat de umbrele grele, pline de slăbiciuni
și ne-am luat stângaci zborul către marea păsărilor- cerul.
ne credeam zei cu aripi
stăpâni peste nevăzutul, neatinsul, necuprinsul gândului
și voiam să atingem scoica cea mare.
ne-a dus de nas iubirea ca pe doi copii,
iar noi nu am putut-o duce pe ea niciunde.
târziu ne-am dat seama
că nu eram decât două luturi pieritoare și amorfe
uitate sub semnul efemerului
și-atunci am început să ne erodăm în partea stângă.

ce păcat,
mi-am spus când te-am văzut cum cazi,
cei ce iubesc nu ar trebui să știe ce înseamnă moarte.

b3493b9273e239e01c4275281928d353

damnarea

ne-au îmbrăcat în haine noi de carne
cu un buzunar în care ne-au ascuns bine sufletul.
ne-au cântărit și împărțit dragostea,
dar tot nu a ajuns destulă pentru fiecare.
la singurătate au greșit intenționat măsura
și unii dintre noi ne-am ales cu mai multă.
nu ne-au întrebat nimic și tot ei
ne-au ales numele, locul
ne-au stabilit timpul,
dar n-au vrut să ne spună cât am primit fiecare.
la final ne-au mai lustruit puțin
în dreptul inimii și în dreptul minții
nu știu dacă au făcut bine,
dar îmi amintesc că apoi ne-au poruncit să fim oameni.
niciodată n-am înțeles de ce nouă…
poate am fi vrut să fim păsări
opale, ametiste
un bob visător de grâu
o așchie din pomul înțelepciunii
sau un corn de cerb stăpân peste zenit.
dar nu. e nevoie și de oameni, au spus.

'Shadow Talk (Bronze resin/statuette/figurine/ornament)' by Victoria Atkinson

Sculpture: “Shadow talk“, Viktoria Atkinson.

 

tabula rasa

să uităm de distanța prea mare
dintre conștientul alterat și inconștientul crud
dintre tăcerea de miel și tăcerea de șarpe
dintre certitudine și incertitudine
și să ne amintim de diferența cea mică
dintre a fi și a nu mai fi.
să uităm de zeii străvechi
pe care i-am abandonat în templele clădite din oasele demitizării lor.
să uităm că ne-am născut,
că am fost picuri de rouă
suspendați de crengile descărnate ale copacului vieții
în care se oglindea arareori infinitul.
să uităm că am creat imperii
și că tot noi le-am distrus
printr-un cuvânt
cu care am scris arhitectura haosului.
să uităm că am atins lumea,
pășind desculți pe aer proaspăt.
că am inventat un timp incredibil de scurt
și că ne-am abandonat tăcuți în iluzia leagănului unui destin.

j-r-s-g-of-the-occult-nicola-samori-2010

Imagine: Nicola Samori.