gândurile își schimbă pielea

un atlas modern nu mai sprijină pe umeri bolta cerească
un atlas modern își sprijină pe umerii tatuați gândurile.
dintre toate, conștiința se menține dreaptă cel mai greu.
când obosește, atlas ia o pauză de țigară
două trei minute nu mai observă nimeni
abia dacă apucăm să dăm un scroll down și să ne simțim singuri.
gândurile țipă, se înmulțesc, își schimbă pielea, se înnegresc
umerii lui au bășici și plăgi adânci și niciun psiholog nu știe cum să le închidă.
nu plânge, atlas. asta-i doar durerea de-a fi viu.
dacă suspini prea tare, le sperii și gândurile încep să muște din tine.
nu le trezi. te-au mutilat deja pe dinăuntru.
știu, știu… îmi pare rău că nu te mai recunoști.

82618096_2960545300643461_7462803567141715968_n
Art: Aurora Cañero

 

iubirea cere două pahare

cuvintele au și ele barul lor, undeva pe-un vârf de limbă.
intră-n el italice
și ies boldate
trec pe-acolo de fiecare dată când și-au pierdut sensul.

la bar le servesc poeții.
le cunosc funcția așa de bine că știu deja ce or să ceară
în ce dimensiune
și prin ce propoziții își vor petrece seara.
ei le-ascultă problemele și le redau un sens
tot ei le conving că nu e nimic greșit în construcția lor.

sunt cuvinte care le lasă bacșiș o idee, două.
sunt cuvinte care nu vor să le spună nimic.
iubirea e un cuvânt care cere poetului întotdeauna o sticlă și două pahare
se așează într-un colț, le umple tristă și le bea singură pe amândouă.
constată zilnic că-n ea nu mai crede nimeni.

83215708_2551380924959499_3306339543279468544_n
© Crina Neacșu 

 

 

criză de conștiință

pentru ei
conștința e doar un deget pe care-l dai la o parte când e îndreptat spre tine
pentru mine
conștiința e o palmă întreagă de care nu mă pot feri.
o piatră de mormânt sub care dorm fără să vreau
și-unde mă bântuie nevrotic idei
ideea lui ce-ar fi fost Dacă
aș fi plecat mai devreme să mă ocup cu viața
ca să-mi fi ajuns acum timpul să sar zidul dintre mine și lume
ideea lui ar fi trebuit Atunci
să-mi iubesc casa cu câțiva centimetri mai mult
să nu-mi las bunica să plece fără să vadă că am înțeles
de ce furnica l-ar fi putut ajuta pe greiere
ideea lui Dacă aș fi știut că
timpul trebuie lăsat să se ne-moară în pace
fără să mă întreb atât de des ce oră e acum
ideea lui aș fi putut
să îmi găsesc curajul când pe lângă mine a trecut o haită de lupi
și m-a întrebat pe ce câmp pasc mielul din mine
să fi acceptat mai ușor că păsările pe care le văd zburând
încă poartă între ghearele lor pământul lumii de jos.

1782575-SFQRKIQY-7
Melancholia by Andrii Kulagin

ecce homo

există case cu doruri de oameni
pietre cu miros de oameni
păsări cu glas de oameni
pești cu tăceri de oameni
apusuri cu emoții de oameni
și oameni.
născuți din ochi albaștri
crescuți în ochi verzi
îngropați în ochi căprui
pedepsiți cu vârful degetului arătător
iertați cu toată palma.
oameni
culcați sub cerul gurii
treziți sub tălpile goale
educați lângă lobul urechii
purtați pe umeri, pe coate, pe genunghi
rătăciți și închiși printre coaste
judecați cu unghiile
și iubiți cu buzele.
oameni
pe care-i vezi cum fug zadarnic spre ombilic
când unii se rup de el cu dinții
iar alții nu-l părăsesc niciodată.

869b4c10320733df8f5e9a1c57ffd13a
Ernst Eeizvestny,  The mask of sorrow. 

 

să arunce primul piatra

pe raftul de sus, unde țin cheile, mi-am pus creierul
în două sertare mai mari, plămânii. să le pot deschide când vreau.
pe unul din partea dreaptă l-am golit de toate sticlele și mi-am așezat ficatul.
din două sertare mai mici am scos pietrele prețioase și mi-am pus rinichii.
în cel pentru tacâmuri am așezat stomacul
venele mi le-am răsfirat peste tot pe unde mai era loc
la fel am făcut cu ce mi-a mai rămas.
mai aveam un singur sertar. stânga sus. îngust și gol.
acolo am pus o piatră și l-am închis pentru totdeauna.

tu n-ai știut și-ai tras să îl deschizi
n-ai auzit de sisif?
mi-ai provocat doar răni, răni de piatră.
aș vrea să o arunc acum și nu mai pot
să arunce primul piatra…
cine-ar vrea ceva ce poate fi perforat de o picătură de apă?

66735212_2370908832976745_1959819102155440128_n
Detail from Illumined Pleasures, Salvador Dalí. 

unu

totul se calculează cu 1
un om adunat cu celălalt dă alt om
un om scăzut din celălalt om dă nimic
pare a fi întotdeauna cel mai simplu
dar suferă cel scăzut
în schimb, e foarte greu să împarți un om cu altul
nu știi dacă suferă cel care împarte sau cel care este împărțit.

un om înmulțit cu celălalt ar trebui să dea mereu același om
dar pe noi înșine nu ne luăm în calcul niciodată.

1773368-KMJDKEZV-7
Same person, different faces by Chris Iatropoulos

în douăzeci și șapte octombrie

aș vrea să cred că eul meu a găsit o nouă viață
dincolo de pereții groși ai timpului pe care dăm mereu vina
care ne strâng în pumnii lor de beton
ca pe-un gândac amorțit de neputință
și de care ne folosim atunci când vrem să ne lovim fruntea:
alt perete care ne desparte de embrionul
din care ne-am născut realitatea.

aș vrea să cred că nu voi muri niciodată
pentru că nu am trăit niciodată.

aș vrea să cred că ce a fost și ce va fi nu e același lucru,
că nu ne învârtim în cerc la noi în suflet.

aș vrea să cred că mă pot deșuruba din existență
ca să mă strecor prin gaura din perete
exact când aceștia s-au strâns tot mai mult spre mine.
știi și tu de vechea poveste în care
omul modern nu poate fi lipsit de ideea libertății.

33c5cbdde2cd9e1082bfd57285f08e98