moartea conștiințelor

în mine există un om care încă te iubește
dar celălalt om din mine
căci nu poți fi nebun de unul singur
continuă să-l convingă pe primul să nu te mai iubească.
și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
orgolii și tăceri destule
omul care te-a iubit cu omul care te iubește.

dragostea nu învinge întotdeauna
dar ne învinge
își strigau între ei într-o altă criză de conștiință
și am simțit adânc
cum sângele omului care te iubea
nu îmi mai curgea prin vene.

în mine există doar omul care nu te iubește
ascultă-l cum plânge după cel care te-a iubit.
ce rost are să fiu, dacă nu ne putem fi?
și am simțit chiar mai adânc decât prima dată
cum prin venele mele nu mai curge nimic.

în mine nu mai există acum nimeni.

7dd329ff1c73363366146ff94927c051 (1)360522085..jpg
Emptiness by Albert Gyorgy

 

Advertisements

cataclism

atârnam cu-n picior dincolo de viață
și cu celălalt dincolo de moarte
mă izbea gândul că a fi înseamnă totul
și că a avea nu mai are importanță.
în mâna stângă țineam luna
din mâna dreaptă îmi aluneca soarele.
timpul era atât de rănit
că minutele s-au transformat în stropi de sânge.
în fața mea se descompuneau cuvintele lumii
și se scria alfabetul tăcerii din tot ce nu am spus la timp niciodată.
ideile au devenit pietre ilizibile de mormânt
sub care dorm veșnic oamenii.
era timpul să abdic din existență;
ghearele sfârșitului se plimbau insolent pe pielea mea de lut.

bosch
Detail of Ascent of the Blessed by Hieronymus Bosch

zbor efemer

umbra e ancora care ține lucrurile pe pământ să nu zboare.

noi ne-am abandonat trupurile în iluzia întinsă a dragostei,
le-am eliberat de umbrele grele, pline de slăbiciuni
și ne-am luat stângaci zborul către marea păsărilor- cerul.
ne credeam zei cu aripi
stăpâni peste nevăzutul, neatinsul, necuprinsul gândului
și voiam să atingem scoica cea mare.
ne-a dus de nas iubirea ca pe doi copii,
iar noi nu am putut-o duce pe ea niciunde.
târziu ne-am dat seama
că nu eram decât două luturi pieritoare și amorfe
uitate sub semnul efemerului
și-atunci am început să ne erodăm în partea stângă.

ce păcat,
mi-am spus când te-am văzut cum cazi,
cei ce iubesc nu ar trebui să știe ce înseamnă moarte.

b3493b9273e239e01c4275281928d353

damnarea

ne-au îmbrăcat în haine noi de carne
cu un buzunar în care ne-au ascuns bine sufletul.
ne-au cântărit și împărțit dragostea,
dar tot nu a ajuns destulă pentru fiecare.
la singurătate au greșit intenționat măsura
și unii dintre noi ne-am ales cu mai multă.
nu ne-au întrebat nimic și tot ei
ne-au ales numele, locul
ne-au stabilit timpul,
dar n-au vrut să ne spună cât am primit fiecare.
la final ne-au mai lustruit puțin
în dreptul inimii și în dreptul minții
nu știu dacă au făcut bine,
dar îmi amintesc că apoi ne-au poruncit să fim oameni.
niciodată n-am înțeles de ce nouă…
poate am fi vrut să fim păsări
opale, ametiste
un bob visător de grâu
o așchie din pomul înțelepciunii
sau un corn de cerb stăpân peste zenit.
dar nu. e nevoie și de oameni, au spus.

'Shadow Talk (Bronze resin/statuette/figurine/ornament)' by Victoria Atkinson

Sculpture: “Shadow talk“, Viktoria Atkinson.

 

felix culpa

ne-am vândut nemurirea pe un măr
și n-am mai găsit nicio frunză de smochin
sub care să ne ascundem înfricoșați rușinea și păcatul.
am primit în schimb o viață scurtă și o moarte lungă
e greu să știi tot timpul care e care.
am devenit oameni ce viermuiesc în turme
și care din când în când
mai simt cum mărginirea a reușit să pună bariere atât de ușor
nemărginirii.
ne-a rămas pe limbă gustul mărului râvnit odată
dar eram naivi. și pe atunci nu știam
ce gust veșnic are vina.

richter_1.jpg

Imagine: Bjorn Richter.

întrebare

există fel de fel de cuvinte vii:
viața e un cuvânt mai scurt decât moartea
verificați.
dragostea e un cuvânt mult prea mare pentru oameni
ura de la început a fost un cuvânt mic
ca să poată încăpea în inima oricui,
iar acela care începea cu i
ide…
inspira…
iertare! da, acesta
nu se pronunță niciodată și se uită ușor.
tristețe e un cuvânt care se tot repetă
fericire e utilizat mai rar.
sunt și mor se pot folosit doar o dată.
om e un cuvânt care încă își mai caută sensul.

ce am scris?

cropped-dsc_1948.jpg

neunde

nu mai am mâini
am ceva care seamănă cu ele
doi clești uzați cu care pot îndoi strâmb colțurile lumii
să o pot pune și purta în buzunarul gol din dreptul inimii
ca pe o monedă norocoasă pentru când trec Dincolo.
nu mai am ochi.
am ceva care seamănă cu ei
doi nuferi crescuți pe buzele a două lacuri
pe cale să fie sorbite de gura seacă a muntelui
pe care nu l-a mai trezit de multă vreme niciun ecou.
nu mai am urechi
am ceva care seamănă cu ele
două petale de crin smulse din aripile unei păsări.
nu mai am inimă
și n-am nimic care să semene cu ea.
niciun un liman care-și așteaptă tăcut ancora
de la corabia cu care călătorim în joacă în partea de apoi a vieții
nicio arsură care să-mi amintească de cât de tare doare
să te treci prin foc pentru propriile năzuințe
și nici măcar…
nici măcar un semn care să-mi spună
că nu e bine să înnoptezi prea mult prin mintea altor oameni.
*
mă privesc
și nu-mi mai sunt.

02-inprincioeralafine

Imagine: Nicola Samorì.