criză de conștiință

pentru ei
conștința e doar un deget pe care-l dai la o parte când e îndreptat spre tine
pentru mine
conștiința e o palmă întreagă de care nu mă pot feri.
o piatră de mormânt sub care dorm fără să vreau
și-unde mă bântuie nevrotic idei
ideea lui ce-ar fi fost Dacă
aș fi plecat mai devreme să mă ocup cu viața
ca să-mi fi ajuns acum timpul să sar zidul dintre mine și lume
ideea lui ar fi trebuit Atunci
să-mi iubesc casa cu câțiva centimetri mai mult
să nu-mi las bunica să plece fără să vadă că am înțeles
de ce furnica l-ar fi putut ajuta pe greiere
ideea lui Dacă aș fi știut că
timpul trebuie lăsat să se ne-moară în pace
fără să mă întreb atât de des ce oră e acum
ideea lui aș fi putut
să îmi găsesc curajul când pe lângă mine a trecut o haită de lupi
și m-a întrebat pe ce câmp pasc mielul din mine
să fi acceptat mai ușor că păsările pe care le văd zburând
încă poartă între ghearele lor pământul lumii de jos.

1782575-SFQRKIQY-7
Melancholia by Andrii Kulagin

ecce homo

există case cu doruri de oameni
pietre cu miros de oameni
păsări cu glas de oameni
pești cu tăceri de oameni
apusuri cu emoții de oameni
și oameni.
născuți din ochi albaștri
crescuți în ochi verzi
îngropați în ochi căprui
pedepsiți cu vârful degetului arătător
iertați cu toată palma.
oameni
culcați sub cerul gurii
treziți sub tălpile goale
educați lângă lobul urechii
purtați pe umeri, pe coate, pe genunghi
rătăciți și închiși printre coaste
judecați cu unghiile
și iubiți cu buzele.
oameni
pe care-i vezi cum fug zadarnic spre ombilic
când unii se rup de el cu dinții
iar alții nu-l părăsesc niciodată.

869b4c10320733df8f5e9a1c57ffd13a
Ernst Eeizvestny,  The mask of sorrow. 

 

să arunce primul piatra

pe raftul de sus, unde țin cheile, mi-am pus creierul
în două sertare mai mari, plămânii. să le pot deschide când vreau.
pe unul din partea dreaptă l-am golit de toate sticlele și mi-am așezat ficatul.
din două sertare mai mici am scos pietrele prețioase și mi-am pus rinichii.
în cel pentru tacâmuri am așezat stomacul
venele mi le-am răsfirat peste tot pe unde mai era loc
la fel am făcut cu ce mi-a mai rămas.
mai aveam un singur sertar. stânga sus. îngust și gol.
acolo am pus o piatră și l-am închis pentru totdeauna.

tu n-ai știut și-ai tras să îl deschizi
n-ai auzit de sisif?
mi-ai provocat doar răni, răni de piatră.
aș vrea să o arunc acum și nu mai pot
să arunce primul piatra…
cine-ar vrea ceva ce poate fi perforat de o picătură de apă?

66735212_2370908832976745_1959819102155440128_n
Detail from Illumined Pleasures, Salvador Dalí. 

unu

totul se calculează cu 1
un om adunat cu celălalt dă alt om
un om scăzut din celălalt om dă nimic
pare a fi întotdeauna cel mai simplu
dar suferă cel scăzut
în schimb, e foarte greu să împarți un om cu altul
nu știi dacă suferă cel care împarte sau cel care este împărțit.

un om înmulțit cu celălalt ar trebui să dea mereu același om
dar pe noi înșine nu ne luăm în calcul niciodată.

1773368-KMJDKEZV-7
Same person, different faces by Chris Iatropoulos

în douăzeci și șapte octombrie

aș vrea să cred că eul meu a găsit o nouă viață
dincolo de pereții groși ai timpului pe care dăm mereu vina
care ne strâng în pumnii lor de beton
ca pe-un gândac amorțit de neputință
și de care ne folosim atunci când vrem să ne lovim fruntea:
alt perete care ne desparte de embrionul
din care ne-am născut realitatea.

aș vrea să cred că nu voi muri niciodată
pentru că nu am trăit niciodată.

aș vrea să cred că ce a fost și ce va fi nu e același lucru,
că nu ne învârtim în cerc la noi în suflet.

aș vrea să cred că mă pot deșuruba din existență
ca să mă strecor prin gaura din perete
exact când aceștia s-au strâns tot mai mult spre mine.
știi și tu de vechea poveste în care
omul modern nu poate fi lipsit de ideea libertății.

33c5cbdde2cd9e1082bfd57285f08e98

fiica risipitoare

pe la început,
viața m-a îmbrăcat în haine de copil
visător, curios, energic
erau puțin cam mari pentru mine, dar a zis:
să îți fie bune și-n adolescență.
am crescut
copilăria mi-a devenit o haină ale cărei mâneci îmi ajung până la cot.
a trebuit să mă schimb, dar nu știam ce să port
credeam că viața mi-a greșit mărimea.
pentru ea eram acum o fiică risipitoare
hainele nu mi se mai potriveau
unele erau prea strâmte
altele prea largi
pe-ale altuia nu voiam să le port,
iar eu nu găseam nimic în care să mă simt bine.
nu puteam rămâne goală de bună voie
printre atâția oameni îmbrăcați forțat.
așa am început să-mi croiesc îmbrăcămintea de una singură
într-un atelier improviat, din hârtie și cerneală.
port acum ceva ce simt că voi schimba curând
bluza de pe mine s-a ales cu prea multe găuri și cusături în partea stângă.
buzunarele pantalonilor au devenit prea mici pentru ce vreau să car în ele și-n mâinile mele,
iar pantofii trebuie să-i schimbi cu alții, care n-or să mă întoarcă din drum atunci când plec.

62002683_2481395385225124_7311968112457285632_n
The prodigal son- Giorgio de Chirico

moartea conștiințelor

în mine există un om care încă te iubește
dar celălalt om din mine
căci nu poți fi nebun de unul singur
continuă să-l convingă pe primul să nu te mai iubească.
și ca doi zei prinși într-un singur cocon
s-au luptat vitejește unul împotriva celuilalt
orgolii și tăceri destule
omul care te-a iubit cu omul care te iubește.

dragostea nu învinge întotdeauna
dar ne învinge
își strigau între ei într-o altă criză de conștiință
și am simțit adânc
cum sângele omului care te iubea
nu îmi mai curgea prin vene.

în mine există doar omul care nu te iubește
ascultă-l cum plânge după cel care te-a iubit.
ce rost are să fiu, dacă nu ne putem fi?
și am simțit chiar mai adânc decât prima dată
cum prin venele mele nu mai curge nimic.

în mine nu mai există acum nimeni.

7dd329ff1c73363366146ff94927c051 (1)360522085..jpg
Emptiness by Albert Gyorgy