ortografie aplicată

aș punte un punct morții
și o virgulă vieții.
timpul l-aș închide între două paranteze drepte.

eu un cuvânt viu
tu alt cuvânt viu
între noi doi o cratimă.

pentru fericire am un semn de întrebare
singurătății îi pun puncte de suspensie boldate,
în timp ce dragostea o așez între două ghilimele.
de aici, blancul nesfârșit

07cbeb8202d321f7498b7c33c3953df0
Steel sculpture by Ros Newman
Advertisements

felix culpa

ne-am vândut nemurirea pe un măr
și n-am mai găsit nicio frunză de smochin
sub care să ne ascundem înfricoșați rușinea și păcatul.
am primit în schimb o viață scurtă și o moarte lungă
e greu să știi tot timpul care e care.
am devenit oameni ce viermuiesc în turme
și care din când în când
mai simt cum mărginirea a reușit să pună bariere atât de ușor
nemărginirii.
ne-a rămas pe limbă gustul mărului râvnit odată
dar eram naivi. și pe atunci nu știam
ce gust veșnic are vina.

richter_1.jpg

Imagine: Bjorn Richter.

sângele voinicului

îmbrăcați-mă în versurile
și-n dorințele mele neîndeplinite,
așezați-mă în iertare,
purtați-mă veșnic în gând
și îngropați-mă la umbra unei flori
crescută-n vârful tăios al unui munte
ce n-a mai cunoscut de mult pași de oameni.

pe una dintre petale scrieți-mi jumătate din nume,
oricum nu-și va bate vreun călător capul să mi-l țină minte.
pe alta scrieți-mi cea mai bună poezie,
una lăsați-o goală…
poeziile adevărate nu s-au scris niciodată prin cuvinte.
nu vă chinuiți cumva să o udați sau să o îngrijiți,
tot ce-i pe pământ trebuie să moară
și nici nu încercați să o rupeți din rădăcinile sale,
oricum nu va mai putea trăi altundeva.

în cele din urmă,
murim cu toții
și din inima noastră,
pe măsură a cât am iubit
și a ce am iubit,
vor putea crește flori vesele sau ciulini.

Vladimir Kush 1965 - Russian painter - The Surreal Landscapes - Tutt'Art@ (1)

Imagine: Vladimir Kush, Morning blossom.

Titlu © Giu.

 

 

viața cuvântului

există cuvinte care trăiesc mai mult dacă rămân nerostite.
mai bine le ții vii la tine pe limbă
decât să le vezi cum mor atunci când le vorbești
în fața oamenilor care nu le ascultă
și nici nu le înțeleg.
dar ai grijă ca nu cumva să fii tu cel care moare
atunci când te străduiești să ții prea mult în tine cuvintele
pe care acum îți dorești să le fi rostit la timp.
toate cuvintele își au timpul….
deci mai bine fă-te mut-
fă-te poet.
scrie-le,
salvează-le de ignoranță,
eternizează-le pe hârtie
cu darul tău neînțeles de-a le da viață
și lasă-le pe ele să te vorbească pe tine
atunci când tu nu mai ești.

8726013

 

perisabilitate

am ochii umflați și-ngălbeniți,
adormiți în orbite
ca două molii prinse pe veci într-o pânză
țesută viclean de un păianjen fără remușcări.
am o conștiință nemiloasă ce mă aleargă toată ziua
și nu obosește niciodată.
am brațe subțiri și-nțepenite la încheieturi,
nu pot căra cu ele nici jumătate din greutățile lumii
că deja se rup.
am un măr putred drept creier
și mișună de mult prin el un vierme
ce roade tot cu dinți mici,
dar mulți și ascuțiți,
ce-i simt când îmi mușcă bestial din gânduri.
oricât de mici,
viermii nu trebuie neglijați niciodată…
la-nceput nici nu-i simți,
apoi se-ngrașă lacom din gândurile tale,
devin mari
și tot ce-ți mai lasă din ce aveai sunt doar câțiva sâmburi,
aceia la miezul cărora nu pot ei ajunge.
unii sâmburi sunt greu de deschis.
totuși, îi ai…
și cine să-i mai planteze?
cine pune acum preț pe semințele negre ale unui măr putred
când există și ne plac atâtea semințe albe
ale merelor culese înainte să fie cu adevărat coapte?

45314539_1_x

Imagine: The Son of Man, René Magritte.

lacrimile

nu am crezut niciodată
în poeziile scrise când ești fericit.
îmi par miraje repede uitate.
de obicei,
versurile sunt lacrimile ascunse
ale celor ce plâng prea mult în sine.
să suferi e tot un fel poezie.
să scrii și să citești când suferi e artă.
există-n noi lacrimi mult prea grele
ca să mai atârne de genele obosite
pe care ne odihnim visători dorințele.
lacrimi al căror ecou,
atunci când cad și se sparg de foi nevinovate,
îl auzi pentru multă vreme la vreo margine de suflet.
cu ele,
cuvintele îmi par întotdeauna mai mari
și mai diforme
ca inima din care vin…
poate de asta înțelegem mai bine un lucru
atunci când ne face să plângem.

golden_tears_klimt

Imagine: Golden Tears by Gustav Klimt.

meditații reci

un om de zăpadă
captiv într-un glob de sticlă
aflat în mâinile unui copil,
veșnic curios să vadă
ce se întâmplă atunci când e mișcat…
acesta-i omul.

globul strâmt din sticlă subțire
prin care ești văzut și nu poți vedea…
aceea e viața omului.

mână ce ții atentă în palma ta globul,
tu știi când să îl miști și cât de tare.
datorită ție ninge în viața lui
și creezi iluzia că oprești ninsoarea,
când ea de fapt nu dispare niciodată.
tu alegi când vrei să cadă,
să se spargă
și din el să rămână numai un ciob,
pe care omul de zăpadă își avea scris anii și numele.
tu ești destinul.